Patru pași prin care să pui mâna pe putere

Patru pași prin care să pui mâna pe putere

Anul trecut, am scris o carte intitulată Niciun om n-ar trebui să aibă atâta putere. E despre Rasputini. Ce dracu’ e un Rasputin? Bună întrebare!

Poate că n-ai mai auzit termenul ăsta înainte. Dar cunoști arhetipul pe care îl definește. E unul care există în studiourile de muzică pop și în conspirațiile criminale, pe platourile de la Hollywood și în politică, deci, practic, peste tot. Păpușarii din spatele oamenilor puternici, cei care îi transformă pe cei mai cunoscuți decât ei în marionetele lor – aceștia sunt Rasputinii.

De exemplu, dacă tu ești președinte, iar eu sunt consilierul tău care se ocupă de uneltiri, eu sunt Rasputinul președintelui.

Acum, ca să manipulezi o persoană, trebuie să ai o relație liminală cu adevărul. Nu trebuie s-o arzi doar cu vrăjeală și minciuni, așa face orice hoț mărunt. Noi vorbim de o situație mai fluidă și mai expansivă. Ce am învățat în ultimii ani, cât m-am documentat despre Rasputini, e că nu îi interesează mărunțișurile. Sunt grandioși. Au viziune.

E vorba de un truism neintuitiv al minciunii: dacă o să minți, fă-o la scară largă.

Termenul Rasputin vine de la Grigori Yefimovici Rasputin, notoriul mistic rus de la 1900 care i-a îngrozit pe țarul Nicolae al II-lea și pe țarina Alexandra până când a fost asasinat de către inamicii politici și aruncat în râul Neva.

Viziunea lui Rasputin asupra lumii era religia lui. Era un simplu țăran siberian, iar credința lui ortodoxă rusă a convins elita din Petersburg că avea o conexiune pură cu Dumnezeul creștin. Promitea că te poate vindeca. Cel mai faimos pacient al lui a fost Alexei, fiul hemofil al lui Nicolae și al Alexandrei și moștenitorul Imperiului Rus.

În memoriile ei, fiica lui Rasputin, Maria (și ea o dubioasă), l-a citat pe tatăl ei, care i-a zis țarinei într-o telegramă, după un incident grav: „Nu vă temeți. Dumnezeu v-a văzut lacrimile și v-a auzit rugăciunile. Nu suferiți, fiul vostru va trăi.” Și așa a fost. (Cel puțin până la venirea bolșevicilor câțiva ani mai târziu. Dar asta e altă poveste.)

Așadar, Rasputin i-a păcălit că le-a vindecat fiul prin credință și așa i-a cucerit. A devenit cel mai bun prieten al lor; toată țara îl vedea ca pe stăpânul lor. (După cum a declarat unul dintre asasini, cei doi „deveniseră niște marionete în mâinile geniului malefic Rasputin”.)

A avut o tactică excelentă, una pe care o înțeleg și Rasputinii din zilele noastre. Dacă vrei să știi și tu cum poți merge pe calea asta, urmează pașii de mai jos.

Pasul 1: Promite bani

Rasputinii înțeleg cultura. Primesc daruri de la tine și știu să le transforme într-o sursă de venit.

Lou Pearlman a transformat o schemă de afaceri de tip Caritas într-un imperiu al trupelor de băieți, după care i-a dat foc. A câștigat o tonă de bani cu Backstreet Boys și Nsync, i-a băgat aproape pe toți în buzunarul lui și până la urmă a murit într-o închisoare federală. De ce și-au încercat norocul băieții ăia tineri și talentați cu tipul ăsta, dintre toți care promiteau faimă prin anii ’90? Poate pentru că avea un tupeu fără limite. După cum a scris The Hollywood Reporter, cu câteva zile înainte să intre la închisoare, Pearlman „a înaintat o cerere formală care să-i permită să se ocupe de trupe și din spatele gratiilor; a zis că nu avea nevoie decât de un telefon și o conexiune la internet”.



Pasul 2: Promite faimă veșnică

În timpul documentărilor mele, romancierul Brian Evenson mi-a povestit despre experiențele lui cu Rasputinul literar Gordon Lish. La începutul anilor ’90, Evenson era un tânăr scriitor care trimitea manuscrise tuturor editurilor. Lish a dat peste unele manuscrise, l-a sunat și i-a zis că-l poate transforma într-unul din cei mai mari scriitori ai generației lui dacă e dispus să abandoneze totul și să vină la New York ca să participe la workshop-ul său de ficțiune. „Mi s-a părut minunat. Și suna foarte convingător. Când auzi așa ceva, îți intră imediat în cap gândul că ai putea fi faimos. Dar mesajul real este – Eu te pot face faimos.”

Pasul 3: Promite inexplicabilul

Alex Guerrero, antrenorul personal al lui Tom Brady (jucător faimos de fotbal american), mi-a oferit un scop și mai măreț: prelungirea vieții. „Nu cred că creierul meu înțelege conceptul de timp”, mi-a zis Guerrero. „Nu înțelege vârsta. Cum ar putea să știe creierul ce vârstă ai? Întotdeauna îi zic lui Tom că n-o să-i spunem corpului tău ce vrem să facem. O să-i spunem ce vrem să facă el.”

În anii dinainte să-l cunoască pe Brady, Guerrero fusese amendat pentru că promovase un tratament fals pentru cancer într-o reclamă TV. Acum își promovează Metoda TB12 prin cărți, aplicații și electroliți branduiți.

L-am întrebat pe Guerrero despre tehnicile lui faimoase de masaj și mi-a zis: „Și Tom mă întreabă asta tot timpul. Pot preda teoria, dar nu știu cum să predau asta”, și a pocnit din degete. Cum spuneam, relația liminală cu adevărul.

Da, Guerrero oferă bani și faimă: cu cât va juca mai mult Brady, cu atât va avea mai mult din amândouă. Dar trebuie să mai fie ceva acolo. Ceva ce Brady nu poate înțelege.

Tu, o persoană rațională, știi că un masaj e doar un masaj. E plăcut, da, dar te poate vindeca? Te poate ajuta să câștigi o altă cupă Super Bowl? Tu, o persoană rațională, poate zici nu. Dar Tom Brady nu e o persoană rațională. E cel mai bun fundaș al tuturor timpurilor. Și el crede în talentul lui Alex Guerrero.

Asta e chestia: toată lumea vrea să creadă.

Asta îi include și pe Rasputini – și ei vor să creadă. Ca să te convingi că ești posesorul unor puteri speciale, trebuie să te minți foarte bine și pe tine însuți. Asta e puterea. Tu, persoană rațională, zici că e o putere construită pe nisipuri mișcătoare. Dar crede-mă, dacă ești într-o cameră cu un individ care îți spune că deține secretele universului, s-ar putea să nu mai fii atât de breaz.

În Moscova, la începutul unei ierni rusești, l-am cunoscut pe Aleksandr Dughin. E un filosof cu o viziune bizară și fascistă asupra lumii care, printr-o coincidență sau nu, justifică toate invaziile lui Putin în Georgia și Ucraina. Dughin a fost numit „creierul lui Putin” și chiar „Rasputinul lui Putin”.

Când l-am întrebat despre etica influenței lui, mi-a răspuns, mai întâi, printr-un citat din cartea Portretul lui Dorian Gray: „Orice influență e imorală din punct de vedere științific. Pentru că atunci când influențezi o persoană, îi dai sufletul tău.” Am fost derutat de această declarație la momentul respectiv, dar până la urmă am folosit-o ca motto pentru cartea mea.

Apoi Dughin a continuat.

„Recunosc că îmi impun viziunea asupra altora. Și ce scuză am pentru asta? Scuza mea e motivată de propria filosofie. Nu sunt creatorul gândului. E un dialect angelic sau demonic în care sunt implicat. Sunt un transmițător al unor informații obiective care există în afara mea – dincolo de mine.

Mă plasez în centrul societății istorice. Nu e egocentric. E complet opusul egocentrismului. Mă plasez în centrul lumii eliberându-mă de condiția de individ.

Influența mea e foarte specială, revoluționară, aș zice. De aceea mă numesc americanii cel mai periculos bărbat din lume. Accept eticheta. Sper că e adevărată.”

Ce să mai, a fost un spectacol. Și a avut efect asupra mea. Nu am plecat de la întâlnire cu credința că Rusia a luat Crimeea pe bună dreptate. Dar am înțeles măcar de ce sunt oamenii disperați după șmecheriile lui Dughin. Toți ne trezim cu un gol în stomac și toți vrem să-l umplem cu ceva. Și aici intervine Rasputin – care îți promite că îți va oferi asta. Răspunsul pe care îl dorești.

Există Rasputini care nu își duc planul până la capăt, care sunt eliminați după doar un pas sau doi. Dar sunt unii care reușesc până la capăt. Cu tupeul lor incredibil, îți promit bani, posteritate și interacțiune cu forțe și puteri pe care nici nu ți le poți imagina. Până la urmă nu doar că ai încredere în ei, ci crezi în ei de-a dreptul.

Pasul 4: Dă-le ceva în care să creadă

Britanicul Colin Wilson e unul dintre nenumărații biografi ai lui Rasputin. A zis despre fanii lui Rasputin, în 1964: „Credeau în puterea omului de a-și controla propriul destin. Era imposibil să fii fatalist în prezența acestei puteri”.

Scriitoarea Teffi a povestit la un moment dat despre o noapte ciudată cu Rasputin. Acesta i-a zis: „Nu știi că toți iubim lacrimile dulci, lacrimile dulci ale unei femei? Înțelegi? Eu știu totul.”

Cred că vreau să spun ce a zis deja Sheryl Crow în piesa ei de debut din 1993: „Minte-măăăă, promit că o să cred.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Leave a Reply