Mamele japoneze care se luptă cu radiațiile de la Fukushima

Mamele japoneze care se luptă cu radiațiile de la Fukushima

Voluntara Ai Kimura face parte a Laboratorului Cetățenesc. Toate fotografiile au fost realizate de Tanja Houwerzijl

O femeie într-un halat de laborator, cu mască chirurgicală pe față, analizează un ecran plin de date. Doar cei cât de cât educați în fizică – și, în cazul de față, care se tem de radiații – ar putea să găsească o noimă în cifrele astea.

Ayumi Iida, de 33 de ani, este una dintre cei doisprezece voluntari ai Tarachine, un ONG local din Fukushima, Japonia. Conduce Laboratorul Cetățenesc, după cum le place voluntarilor să-și denumească laboratorul. De la fereastra instituției poți să zărești un crâmpei din Oceanul Pacific, care fix acum opt ani a fost decorul pentru unul dintre cele mai ample dezastre naturale ale secolului XXI.

În martie 2011, un cutremur cu magnitudinea de 9,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia, provocând un tsunami devastator care a înghițit totul în calea sa pe coasta insulei Tohoku. Aproape 20 de mii de oameni și-au pierdut viețile, iar mult mai mulți au fost sinistrați în lunile care-au urmat dezastrului.

„Într-un fel, am avut noroc”, spune Iida, „pentru că tsunamiul n-a ajuns tocmai până la Iwaki”. La momentul respectiv, s-a gândit că orașul ei natal a scăpat ca prin urechile acului. Dar adevăratul dezastru pentru locuitorii sătucului somnoros Iwaki încă nu se petrecuse.

Tsunamiul a dus la colapsul uzinei nucleare Fukushima Daiichi, iar radiațiile s-au scurs în mediul înconjurător. Guvernul nipon a anunțat stare de urgență nucleară și a evacuat forțat toate persoanele care locuiau pe o rază de 20 de kilometri în jurul uzinei.

Noriko Tanaka, de 40 de ani, stă lângă Iida, și ea cu mască chirurgicală pe față. Azi e pe tură să verifice dacă alimentele sunt contaminate radioactiv. Viața ei era substanțial diferită înainte de dezastru. Era însărcinată cu primul ei copil și entuziasmată să experimenteze maternitatea pentru prima dată. Doctorul i-a prescris odihnă. În schimb, a contribuit voluntar împreună cu soțul la evacuarea satului Iwaki peste noapte. „Nu locuiam în zona celor 20 de kilometri de evacuări forțate, dar tot am plecat pentru zece zile, doar ca să fim în siguranță”, își amintește Tanaka.

De îndată ce s-a întors, Tanaka n-a știut ce să facă: cât de contaminat era iubitul ei sat? „La momentul respectiv nu existau informații”, spune aceasta. „Toată lumea făcea față în felul ei. După ce am născut, am decis să nu-mi alăptez copilul la sân. Dacă o contaminam?”

Din cauza incertitudinilor legate de nivelurile de radiații și a lipsei informațiilor detaliate din partea guvernului, un grup de mame nipone a hotărât să ia situația în propriile mâini: au înființat un laborator care măsoară radiațiile.

Doar unul dintre cei doisprezece voluntari ai Laboratorului Cetățenesc e bărbat, toți ceilalți sunt femei și, majoritatea, mame. Numele ONG-ului lor – Tarachine – înseamnă „mamă iubitoare” în japoneză.

Volunteer Ai Kimura makes sure to use the right amount of oxygen and gas to treat the samples

Voluntara Ai Kimura se asigură că folosește cantitatea potrivită de oxigen și gaze ca să evalueze eșantioanele

Unii dintre tații de la Fukushima au dispărut din peisaj. O altă membră a echipei, Ai Kimura, de 39 de ani, explică faptul că divorțul nuclear sau atomic e des întâlnit în partea asta a Japoniei. „Oamenii se despart din cauza dezastrului sau membrii unei familii se mută în altă parte, în timp ce alții rămân.”

În alte cazuri – cum ar fi cel al lui Tanaka – rămân în peisaj, dar nu împărtășesc îngrijorarea partenerei cu privire la radiație, sau cel puțin nu sunt îngrijorați în aceeași măsură. „Abia dacă discut cu soțul meu despre asta, nu”, spune ea.

Spre deosebire de alte laboratoare cetățenești din Japonia – multe dintre ele înființate în urma dezastrului nuclear – femeile de la Tarachine au fost instruite de către experți în radiații de la universități prestigioase, și și-au cumpărat și echipamentul potrivit cu care să analizeze rezultatele testelor.

„Toți cei care lucrează aici sunt oameni obișnuiți. Nu suntem specialiști, toți am învățat după ce ne-am înscris”, spune Iida. „Inspectăm mai multe feluri de nuclizi radioactivi aici. În camera cealaltă, inspectăm cesiu 134 și cesiu 137, iar aici verificăm dacă alimentele conțin tritiu și stronțiu. Tritiul e foarte greu de detectat, ai nevoie de tratare specială”, adaugă aceasta, arătând către aparatele așezate pe masă. Prezența acestor elemente chimice indică un potențial risc. Stronțiul radioactiv, de exemplu, poate să rămână în corp ani de zile și poate provoca cancer osos sau leucemie.

Aici există și un medic specializat, instruit în testarea pentru cancer tiroidian. Cercetătorii au estimat că, între 2011 și 2015, 160 de copii din Fukushima au fost diagnosticați cu cancer tiroidian sau sunt suspecți de boală, mai mulți decât în orice altă prefectură niponă. Însă unii medici susțin că numărul acesta ridicat e rezultatul diagnosticării în exces.

1552318571712-fukushima

De la stânga la dreapta: Ayumi Iida și Noriko Tanaka

Pentru voluntari, cea mai importantă e oportunitatea de a educa și informa cetățenii cu privire la nivelul radiațiilor din sol, alimente și apă potabilă. Oamenii de pe tot cuprinsul județului le trimit iarbă, nisip și chiar și legume, pentru testare. În laborator, sesizez o pungă de morcovi gata de inspecție, alături de niște ciuperci pe un cântar.

„La început, abia dacă făceam față să procesăm totul”, își amintește Iida. „La momentul respectiv, frica de radiații era cât se poate de activă.”

Cu timpul, grijile oamenilor s-au îndreptat către alte probleme. „Astăzi primim doar 120 sau 130 de eșantioane pe lună, iar o parte semnificativă din numărul total e colectată de noi. De patru ori pe an plecăm într-o excursie cu barca la câțiva kilometri de uzină, ca să testăm apa. Încă e contaminată”, spune Iida, adăugând că încă se mai scurge apă contaminată din uzină până și azi.

Aerial view of Japan after 2011 tsunami

Imagine aeriană a daunelor provocate în Sukuiso, Japonia, la o săptămână după ce cutremurul și tsunamiul au devastat zona. Fotografie a Marinei Statelor Unite, realizată de Expertul în Comunicare în Masă clasa a III-a Dylan McCord/Publicată prin intermediul paginii Marinei SUA de pe Flickr

Între timp, guvernul japonez a considerat că oamenii se pot întoarce în siguranță și a eliminat ordinul de evacuare pentru orașele din interiorul razei de 20 de kilometri. Localnicii au primit despăgubiri substanțiale din partea Companiei de Curent Electric Tokyo (TEPCO), deținătoarea uzinei, iar orașele lor au fost decontaminate.

Însă, oamenii care trăiesc chiar la granița zonei de evacuare – care n-au primit despăgubiri așa mari și ale căror sate nu au fost decontaminate la fel de atent – sunt frustrați din cauza liniei trasate arbitrar de către guvern. De ce 20 de kilometri, întreabă aceștia.

„Doar școlile au fost atent curățate, iar casele noastre numai o singură dată”, spune Iida. „Însă pădurile și munții n-au fost curățați deloc. Ce se întâmplă dacă plouă și ni se scurge apă radioactivă în grădini și curțile școlilor?”

Femeile de la acest ONG care măsoară radiațiile consideră că nivelul radiațiilor ar trebui să fie mai transparent și mai clar prezentat. „Nu le spunem oamenilor ce să facă, toată lumea ar trebui să aibă libertatea de a-și crește copiii așa cum li se pare mai bine”, spune Iida. „Dar vrem măcar să asigurăm transparența asupra siguranței alimentelor și a pământurilor noastre.”

Shiitake - Japanese mushrooms - are placed on a weighing scale right before treatment

Ciuperci shiitake pe un cântar, înainte de a fi tratate.

Dacă intri pe site-urile municipalităților și ale prefecturilor din Japonia, o să găsești tabele actualizate zilnic, cu valorile radiațiilor măsurate în milisievert (mSv). Supermarketurile verifică nivelul de radiații din alimente, iar oficialii administrației guvernamentale pot să-ți facă o vizită cu un aparat Geiger, în caz că ești îngrijorat din cauza dozelor mari de radiații. Dacă înregistrează orice nivel peste 0,23 mSv – nivelul de radiație considerat acceptabil de către guvern – îți îndepărtează solul din grădină și îți decontaminează casa pe gratis.

„Toate astea sunt proceduri standard: supermarketurile testează produsele, dar, mai mult ca orice, sunt protocolul care trebuie urmat în urma dezastrelor nucleare”, susține Iida. „Ce rost are, dacă nu știi ce înseamnă valorile alea?” Cât despre oficialii guvernului care vin să verifice casele oamenilor: „Nu sapă decât până la un metru, dar dacă radiația e mult mai în adâncime, gen la cinci sau șase metri?”.

Pe măsură ce femeile descoperă din ce în ce mai multe, de la o comemorare la alta, se tem că amintirea dezastrului și pagubele pe care încă le produce se șterg din mințile celorlalți locuitori.

Deși Kimura poartă o mască chirurgicală, i se poate citi pe chip tristețea provocată de tăcerea din ce în ce mai răspândită pe tema pericolelor radiațiilor. „Oamenii nu mai vorbesc despre asta. Fetele mele tocmai ce-au început liceul, iar prietenii lor înoată în ocean, mănâncă ce au chef”, spune ea. „Eu nu le las pe fetele mele să facă asta. Poate că părinții ceilalți mă cred nebună, nu știu.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Leave a Reply